Lansare Harry Potter and the Deathly Hallows
Fanii micului vrăjitor creat de J.K. Rowling vor avea parte, pe 20 şi 21 iulie, de două evenimente: premiera filmului “Harry Potter şi Ordinul Phoenix”, respectiv lansarea în România, concomitent cu zeci de ţări din întreaga lume, a ultimului volum, “Harry Potter and the Deathly Hallows”. Filmul “Harry Potter şi Ordinul Phoenix”, al cincilea film din serie, îi va readuce pe ecran pe Daniel Radcliffe şi Emma Watson în rolurile Harry Potter şi Hermione Granger. Regia îi aparţine britanicului David Yates, aflat pentru prima dată în ipostaza de regizor al unul film “Harry Potter”, dar care va realiza şi următoarea peliculă din serie. Noua producţie - care va avea premiera la Londra pe 3 iulie, iar la Los Angeles pe 8 iulie, urmând să intre apoi în cinematografele din peste 40 de ţări în decursul lunii iulie - este distribuită la noi de InterComFilm.
Precedentele filme din serie au fost succese de box office în România. De pildă, “Harry Potter şi Pocalul de Foc” a avut în 2005 circa 65.000 de spectatori, aflându-se pe locul şase în topul anual după numărul de spectatori, conform anuarului statistic al Centrului Naţional al Cinematografiei. La câteva ore după premiera în cinematografe, din 20 iulie, a filmului “Harry Potter şi Ordinul Phoenix”, fanii români vor putea cumpăra ediţia englezească a cărţii “Harry Potter and the Deathly Hallows” şi vor putea participa la petreceri puse la cale de Librăriile Cărtureşti împreună cu importatorul Nautilus în Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. La fel ca acum doi ani, bucureştenii sunt aşteptaţi pe strada Arthur Verona de lângă cinema Patria, care va fi transformată în zonă pietonală şi de distracţie. De la ora 2.00 noaptea vor fi puse în vânzare şi exemplarele.
Preţul volumului “Harry Potter and the Deathly Hallows” în Librăriile Cărtureşti va fi de 105 lei, iar cumpărătorii care fac rezervare vor avea o reducere de 10%. Ediţia în limba română a cărţii va apărea la Editura Egmont, peste câteva luni.
(sursa: www.okey.ro)
Lansarea Harry Potter And The Deathly Hallows va constitui pentru fanii Harry Potter un nou eveniment deosebit.
Nautilus si Carturesti au placerea sa va invite la super-evenimentele organizate in data de 21 iulie 2007, in miez de noapte magica, prilejuite de lansarea celui de-al saptelea volum al seriei Harry Potter: Harry Potter And The Deathly Hallows
Lansarile vor avea loc in :
Bucuresti, Str. Arthur Verona nr. 13 (langa Cinema Patria)
Iasi, Str. Tudor Vladimirescu (Iulius Mall)
Timisoara, Str. Aristide Demetriade (denumire veche: Demetriade aristide, cartier: ANTENE, VIILOR,I.I.BRAD), Nr. 1 (Iulius Mall - parter)
(sursa: www.educat.ro)
Asadar, in noaptea aceasta, la Londra se va lansa ultima carte din seria Harry Potter: Harry Potter and the Deathly Hallows (la miezul noptii). In Romania, lansarea va avea loc in jurul orei 02:00. Versiunea in limba romana a cartii va fi disponibila din luna decembrie.

0 comments:
Trimiteţi un comentariu