Bine ca nu suntem japonezi

Cei din urma vor fi cei dintai...

Sau, ma rog, cel putin daca se afla in Romania, vor ajunge odata cu cei punctuali. Bineinteles, ma refer la intarziati. Ma refer la mine. Intotdeauna, nu stiu cum fac, reusesc sa ajung nu la timp, ci dupa timpul stabilit. Intotdeauna intarzii. Uneori imi pun in gand gloriosul plan: "De acum incolo voi fi o persoana punctuala". Nu sunt facut pentru glorie...de cand ma stiu eu sunt un intarziat.
Cele mai timpurii amintiri sunt probabil acelea cand ajungeam in clasa a II-a la 8:30 la scoala; prima ora incepea la 8:00. Nu exagerez. De fapt, acum imi mai aduc aminte de o serbare de la gradinita la care am intarziat; am fost in centrul atentiei atunci, probabil pentru ca aveam adidasi cu beculete colorate...ce vremuri!
Au urmat gimnaziul, liceul: tot un intarziat am ramas. Intotdeauna ajungeam dupa ce incepea prima ora, intotdeauna luam note proaste din cauza aceasta. De fiecare data cand incercam sa vin devreme la scoala pateam ceva. Odata m-a stropit o masina: a trecut cu viteza printr-o balta, iar eu eram in apropiere. Bineinteles, m-am intors acasa sa ma schimb. Am intarziat din nou la ora de limba romana si am fost nevoit sa-i explic doamnei profesoare cum ca nu este bine ca eu sa fiu punctual, pentru ca daca as fi as pati multe lucruri rele. Imi amintesc inceputul discursului meu: "Doamna profesoara, in fata dumneavoastra si a intregii clase, va marturisesc fara a incerca in vreun fel sa scap de consecintele nepunctualitatii mele (ascultarea), ca in aceasta minunata zi binecuvantata de bunul Dumnezeu, prin voia divinitatii am avut o revelatie: " et caetera, et caetera.
Vara aceasta am vrut sa scriu un articol pe blog despre cum am pierdut eu doua trenuri in aceeasi zi; mi-a fost lene si nu l-am mai scris.

In fine, trecand peste toate aceste detalii ce vor servi drept introducere si va vor ajuta sa va formati o prima impresie despre modul in care ma impac eu cu timpul, sa istorisesc ce am mai patit astazi:

Mergeam. Ca tot omul de altfel; ce este rau in a merge? Mergeam insa cu un pas grabit. Trebuia sa ajung la autobuzul care trebuia sa ma duca la timp la tren. Vad autobuzul din departare: era deja sosit in statie. "Naiba sa-l ia!", nu-l mai ajung. Nu am nici macar bunul simt sa alerg. Continui sa merg; speranta nu murise. Pe masura ce inaintam, aceasta crestea tot mai mult. Autobuzul, desi ar fi trebuit sa fi plecat de mult, era inca in statie. In cele din urma, am ajuns la el, am urcat, am platit biletul si am infruntat privirea neprietenoasa a soferului. I-am spus, plin de recunostinta un "Multumesc!". Poate mi s-a parut, dar cred ca l-am jignit, nu stiu de ce.
Acum sa explic de ce m-a asteptat autobuzul: colegii mei punctuali l-au rugat pe sofer sa ma astepte si pe mine. Ce draguti sunt colegii mei!
Ajungem la gara, ei se dau jos, eu nu. "Hai, nu vii?" imi spun ei. "Nu, eu ma duc la cealalta gara. Nu de alta, dar chiar este comod scaunul pe care stau". "Esti nebun, vei pierde trenul!", mi-au spus ei ingrijorati. "Nu va faceti griji..." am mai apucat sa le spun, caci usile autobuzului s-au inchis si acesta a luat-o din loc. Pe buna dreptate, cei care il rugasera pe sofer sa ma astepte pentru ca eu sa nu pierd trenul au cazut de acord ca sunt nebun si nerecunoscator. "Imi pare rau!" spun eu in asemenea situatii. Din pacate, in acel moment nu mai aveam cum sa le spun acest lucru. Oricum, era mai bine asa; cu siguranta i-as fi infuriat. Cand am ajuns in statia de autobuz care era cea mai aproape de "cealalta gara", era ora 15:30. Aveam de mers pana la gara cam un 1 km. Trenul pleca la 15:42.
Ma vad nevoit sa explic situatia in care ma aflam: daca as fi pierdut autobuzul, m-as fi grabit spre gara. Mi-ar fi luat cam 25 de minute in mers. As fi ajuns la gara la 15:40, iar trenul pleca din acea gara la 15:55, deci as fi avut destul timp. Daca m-as fi grabit, desigur. Soferul asteptandu-ma insa, cand am ajuns la gara, vazand ca mai am destul timp pana la tren, am fost tentat sa merg pana la cea de-a doua gara, de unde as fi putut lua trenul chiar la fix (fara sa mai astept pe peron), dupa socotelile mele.
Asadar, eram cam la un 1 km de ce-a de-a doua gara, era ora 15:30, iar trenul pleca la 15:42. Am intrat rapid intr-un magazin, desi eram in criza de timp, de unde mi-am luat doua eclere (iubesc eclerele de la acel magazin). De fapt, acesta fusese scopul hotararii mele de a merge la ce-a de-a doua gara. Am iesit din magazin la 15:35, caci a trebuit sa mai fac si cateva figuri pe acolo (ca nu imi placea ambalajul, ca nu imi placea plasa etc), plus cele cateva multumiri necesare de dragul politetii* . Toate acestea m-au costat timp; de ce am cheltuit timpul pe ele? Numai asa, de-a naibii.
Am mers, am alergat, iar am mers, iar am alergat si am ajuns in gara la 15:44. Nici un tren. M-am dus la o casa de bilete si am intrebat de trenul meu. Mi-a spus ca inca n-a ajuns! Gad bles Ruumeinia!!! Mi-am luat repede bilet si apoi am fost nevoit sa astept trenul pe peron timp de doua minute. Pai va dati seama...sa astept! In fine, a venit trenul si am plecat acasa.

Bine ca romanii nu sunt japonezi si la noi intarzie trenurile ca sa poata ajunge si tembelii ca mine acasuca. Astazi am scapat, dar de acum inainte vreau sa fiu punctual...vreau...



* Eu sunt o persoana foarte politicoasa.